27. Alegerile noastre de toate zilele

Bună dragilor, 


mă bucur sa vă reîntâlnesc, toți cei care iubesc viața, o savurează se bucură de ea dat totuși găsesc multe lucruri care ne împiedică să fim fericiți. Toți cei care nu se văd centrul universului dar își caută orbita care i-ar plasa in interiorul unei constelații, cei care caută împărtășirea cu oricine nu doar incurajări dar pleacă și urechea la critici.


Toată viața noastră este un șir lung  de alegeri. Alegem ce să mâncam, unde să mergem, ne alegem profesia, ne alegem partenerul de viață. Din acest șir este formată viața noastă. Posibilitatea de a alege este o binecuvântare de la Dumnezeu. Și o putem face pentru că el ne-a înzestrat cu rațiune, sentimente și voință- instrumentele necesare care trebuie să le folosim dacă mai pretindem că suntem Omeni.

Spun asta pentru că și ceilalți locuitori ai planetei, animăluțele și tot ce mișcă au și ei o alegere doar in limita instinctelor de supraviețuire. 

Am uitat să menționez că toate ideile mele sunt din calitatea mea de creștin convins și activ. Nu am fost din-totdeauna așa. M-am născut și trăit  până nu demult plutind când cu unii când cu alții. Am fost și ateu, am fost și agnostic, am fost și dictator si democrat, liberal și fără partid, egoist și altruist, holtei și familist. 

Plonjând așa dintr-o parte in alta, mi-am data seama că barca mea nu se mișcă. În pofida tuturor eforturilor, rămâneam ancorat de mal. Mai mult, cred că mă afundam in mâl. 


Așa am ajuns să testez și creștinismul care se dovedește a fi colacul de salvare pentru mine. Dar se pare că m-am îndepărtat de temă, că nu despre mine intenționam să vorbesc.

 

Avem alegeri in țară - de data asta alegem președintele și concomitent s-a făcut un referendum constituțional cu privire la aderarea la Uniunea Europeană. 

Dacă e să privim în urmă, mi se pare că Moldova a repetat soarta mea - multe aspirații, alegeri, partide - dar carul tot pe loc rămâne. 

Aveam vreo 30 de ani când țara mea si-a recăpătat dreptul la libertate și independent de la colosul URSS. 

Acum mă apropii de 65 de ani dar Moldova așa si nu a mai scăpat de îmbrățișarea Moscovei, nici de sărăcie nici de incertitudine. 

Acum sunt tînar pensionar. Hahah! Ce contrast intre cele două cuvinte dar așa este. Acum am destul timp să meditez la ce ni se întâmplă. 


Alegerea este un exercițiu mental cu scopul de evaluare a performanțelor unui lucru, idei, întâmplați, situații etc. Astfel ca după ce cântărim să facem o alegere avantajoasă pentru noi. Și mai presupune că un om este inteligent și înțelege că alegerea se poate face doar între lucruri compatibile.

 Nu putem alege între banane și o Skoda, ambele sunt bune dar incompatibile. Cred că v-a provoca zâmbete comparația, dar se pare că anume așa si-au făcut alegerea prea multi dintre compatrioții mei. 

S-a dovedit cu destule probe că circa 300.000 de cetățeni și-au vândut votul pentru 150- 200 Euro! Ei au pus pe cântar țintarul și elefantul. Și-au vândut soarta copiilor lor pentru un kg de salam.

Ce i-a făcut să ia o alegere atât de proastă. Sărăcia? Nu avem o situație atât de gravă în țară. 

În toată lumea, prostituția este un fenomen condamnat de majoritatea oamenilor. Chiar nu înțeleg ei că vizarea dreptului de vot pentru doi bani este un act de prostituție la fel, dar la nivelul minții? Chiar nu înțeleg ei că în acest mod ei își vând nu doar opțiunea ci chiar și destinul țării? 

De ce s-a ajuns aici?Eu cred că situația a fost creată de o sumă a mai multor factori - corupția la nivel înalt, politicienii de calitate proastă, moștenirea culturii rusești din perioada sovietica, lipsa educației.

Mai mult de atât, dacă săpăm mai adânc- spun asta din calitatea mea actuală de creștin- cauza este pierderea credinței în Dumnezeu. O dată ce îți pierzi credința, orice n-ai face - minți, furi, violezi, faci abuz- dacă nu te vede nimeni, nu te declară la poliție- ești bine mersi, un cetățean ca toți ceilalți. Ba încă te mai alegi și cu beneficii materiale. Că doar o viață avem și atunci de ce să nu luam tot de la ea, dacă tot murim mâine! 

Pierzând demnitatea de OM- creat după chipul și  asemănarea lui Dumnezeu- acceptând benevol păcatul, pierdem totul - inocența, pacea, siguranța, bunăstarea, bucuria vieții, liniștea, sănătatea și în final - destinul veșniciei.


Și mai mult decât atât- ne îndreptățim, ce așa mare crimă am comis, doar așa trăiește toată lumea de șefi de state (Igor Dodon) la un hoț te buzunare. Logică drăcească și vă spun de ce. 

În viața de zi cu zi, ca să existe dreptate, ordine, să nu ne mințim unii pe alții, noi oamenii am stabilit niște unități de măsură, un etalon, un metru, o secundă și ele se păstrează undeva intru-un seif ca garanție că nimeni nu el schimbă și astfel avem cu toții aceeași unitate de măsură. Ce s-ar întâmpla dacă fiecare ar avea aceeași unitate de măsură ? Vă puteți imagina haosul care ar domina în lume? 

Ei bine, așa facem noi în domeniul spiritual - fiecare măsurăm cu unitatea care ne place mai mult. În așa caz, de ce ne mai așteptam să fie pace? De ce să-i condamnăm pe bieții vânzători de vot? Iată de ce omul nu pate stabili măsura tuturor lucrurilor. În domeniul spiritual, cel care ne-a făcut este cel care stabilește ce este bine și ce este rău. El decide ce este adevăr și ce este minciună. El este etalonul bunătății, dreptății și perfecțiunii. 

Fără el noi vom distruge pământul ne vom omorî unii pe alții.El există cu adevărat și a venit pe pământ să ne salveze de păcat și să ne mărturisească despre adevăr.Credeți că este întâmplator faptul că era noastră începe cu nașterea lui Isus Hristos? 


Dar noi l-am ignorat, uitat și răstignit. Acum culegem ce am semănat. 


A mai rămas puțin timp până la tragicul final, până la judecata inevitabilă. 


Haideți să ne întoarcem la origini. Căutați-l pe Dumnezeu cît mai poate fi găsit. El ne mai cheamă. Mai este har!


Eh, o să-mi reproșeze mulți - prea sus te cațeri, prea sfânt te crezi, nu mai puteam face raiul pe pământ- nimeni nu mai poate trăi conform acestor standarde. Si parțial au dreptate. Suntem niște netrebnici cu toții. 

Dar tocmai din acestă cauză s-a dat el răstignit, ca preț de răscumpărare pentru oricine va crede si-l va accepta ca Salvator personal. 

Poate nu am reușit să prezint acest plan măreț de mântuire a sufletelor noastre, nu sunt un apologet, dar pot să vă recomand unul si o carte a lui, unde în limbaj simplu și accesibil tuturor se explică calea lui Dumnezeu de rezolvarea a tuturor problemelor noastre. Florin Antonie, Pași spre fericire.

 

La început am menționat că și animăluțele pot să aleagă, iată și dovada. Noi avem un pisoi, îl cheamă Smokey pentru că blănița are o culoare fumurie.  

Dimineața vine si i-a micul dejun și de multe ori mă uimește, chiar dacă are farfuria plină (cu mâncare uscată pentru pisici), nu mănâncă dar se uită foarte sugestiv la tine iar daca nu-i înțelegi gestul, se duce și se așează lângă frigider unde este alt fel de mâncare a lui. Nici de cuvinte nu e nevoie!


Acum mă întreb, dacă acest pisoi știe să facă alegerea cea mai bună pentru el, oare noi oamenii nu suntem in stare? 


P.S : nu-i condamn pe cei care și-au vândut voturile. E o faptă nedreaptă desigur dar am greșit cu toții de nenumărate ori. Să facem alegerea corect, să alegem viața! 


Valeriu 🌳